Azi dimineaţă am dat un tweet şi ceream un RT (traducere pentru mama - am dat o ştire pe twitter şi am rugat ca alţii să o dea mai departe): pe 88,5 FM, în Bucureşti, în emisiunea de la 13 la 14 urma să fie difuzat primul interviu al Hertei Müller acordat presei de limbă română după ce a devenit "doamna Nobel".
Am aşteptat o vreme, am mai aşteptat puţin, am mulţumit celor trei-patru care au dat RT şi, supărat/dezamăgit, m'am dus spre toaleta pe care o împărţim cu vecinii chinezi şi indonezieni. Unde, ca de obicei, mi'a venit o idee măreaţă: să dau, de test, un tweet în care să scriu că "femeia care i'a prins şi fotografiat în pat pe Mutu şi (un alt fotbalist) va publica pozele mâine într'un influent tabloid european" - şi să cer RT.
Am tras apa şi am lăsat ideea să se scurgă odată cu săpunul de pe mâini.
Nu ştiu de ce îmi vine să cred că ar fi fost mai multe RT-uri decât în cazul interviului cu Herta Müller.
Am plecat la cantină, m'am întors de la cantină iar restul poveştii este, mă rog, ştiţi deja, The Ştirea.
Hai, tată, redeschideţi ziare, că's pâini bune de mâncat. Patria recunoscătoare!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu