Pagini

vineri, 5 februarie 2010

Ismail. Biotehnolog.

Stătea acolo cam cum stăteam eu, pe vremuri, la Haţeg în intersecţie. N'avea cea mai neajutorată privire ci, mai degrabă, părea dezorientat, cu mâna dreaptă oarecum ridicată. Se vedea clar că degetul era dat peste cap, indicând sensul meu de mers. M'am uitat în retrovizoare, nu venea nimic, aşa că am oprit şi l'am luat.
S'a luminat la faţă. Îmi vorbea în engleză. Normal, a urcat într'o maşină de România. Am încercat să'l fac să înţeleagă că vorbesc germana. N'a percutat. Dimpotrivă. "Only german?". OK, de unde eşti, frate? Din Iran.
A studiat biotehnologie în India, a plecat de 30 de grade umede la 30 de grade îngheţate pentru un master la Helsinki, acum mergea la cursurile de germană pentru că, în două luni, îşi continuă studiile la Bochum. Am vorbit de una, de alta, de mărunţişuri, corupţie, limba engleză şi limba franceză, computer vs ordinator, biţi vs octeţi, în fine, ce încape, vreme de vreo zece kilometri, într'un trafic paralizat. Greva de avertisment a transportului public e de vină. Şi Ismail, la fel, e victimă a grevei. Altfel nu făcea ia'mă, nene. Oricum, făcea mult şi bine. Nici un neamţ nu l'a luat...
A coborât la Universitate.
Am fost curios, toată ziua, dacă Ionică va arunca în aer garajul subteran şi, odată cu el, întreaga Wellă.
Şi nici măcar nu apucasem să vă spun că vă iubesc.
Ei, acuma, şi voi... omu' spune multe, la supărare!

Un comentariu: