Colegii mei ştiu mai bine. Au avut parte de o experienţă în plus. Au luat barca şi au descins pe o insulă mititică, la Matiţa, în coliba unui pescar aflat în exerciţiul funcţiunii. Pescuia. Lângă el, un ceaun pe foc. Fierbea, în apa scoasă direct din Dunăre, o ciorbă. De peşte, e de la sine înţeles. Peşte sărit în tuci direct din gârlă.
Ar fi trebuit să îi vedeţi la întoarcere. Le sclipea în ochi delicatesa. Ce? Reţeta? Nu e vorba despre nici o reţetă. Apa Dunării şi peştele mai fraged decât ne-am putea imagina, aici, în lumea noastră cea de toate zilele. Nici un alt secret. Nici un condiment-minune.
În Deltă, fiecare moment e unic în felul său. Irepetabil. Chiar dacă soarele apune mereu în aceleaşi culori. Chiar dacă bătrânii, lipoveni sau haholi, îşi ţes sau descâlcesc setcile de secole în acelaşi ritm indiferent, ca pe o slujbă de dumincă dimineaţa, şi strâng, ca fiecare dintre noi, lemne pentru focurile iernii, focuri la care îşi vor bea, pe ruseşte, ceaiul.
Chiar dacă păsările îşi iau zborul spre ţări mai calde, an dupa an, toamna; iar verile, când Dumnezeu uită să mai plouă, praful se aşterne peste ferestrele bătrâne încremenite în tocuri crăpate de timp, de vezi lumea ca-ntr-un pastel...
Câinii Deltei au tot patru picioare şi latra în aceeaşi limbă a lor. Atâta, doar, că nu'nţelegi ce le'or pune în mâncare de nu cresc mai sus de'o palmă.
Nu am puterea să o iubesc la fel cum mă iubeşte ea. Delta.
Ar fi trebuit să îi vedeţi la întoarcere. Le sclipea în ochi delicatesa. Ce? Reţeta? Nu e vorba despre nici o reţetă. Apa Dunării şi peştele mai fraged decât ne-am putea imagina, aici, în lumea noastră cea de toate zilele. Nici un alt secret. Nici un condiment-minune.
În Deltă, fiecare moment e unic în felul său. Irepetabil. Chiar dacă soarele apune mereu în aceleaşi culori. Chiar dacă bătrânii, lipoveni sau haholi, îşi ţes sau descâlcesc setcile de secole în acelaşi ritm indiferent, ca pe o slujbă de dumincă dimineaţa, şi strâng, ca fiecare dintre noi, lemne pentru focurile iernii, focuri la care îşi vor bea, pe ruseşte, ceaiul.
Chiar dacă păsările îşi iau zborul spre ţări mai calde, an dupa an, toamna; iar verile, când Dumnezeu uită să mai plouă, praful se aşterne peste ferestrele bătrâne încremenite în tocuri crăpate de timp, de vezi lumea ca-ntr-un pastel...
Câinii Deltei au tot patru picioare şi latra în aceeaşi limbă a lor. Atâta, doar, că nu'nţelegi ce le'or pune în mâncare de nu cresc mai sus de'o palmă.
Nu am puterea să o iubesc la fel cum mă iubeşte ea. Delta.
(Jurnal de Croazieră, 28 octombrie 2006, Jurnalul Naţional)
Frumos tare! Si povestea si imaginile.
RăspundețiȘtergerefain. no comment !
RăspundețiȘtergereei bine, prima fotografie m-a urmarit luni bune anul trecut..mi-a readus un dor asa de nebun de delta, incat am facut pe dracu'n patru si am pus piciorul iar, acolo..acu iar vine sa ma bantuie.. multumesc.
RăspundețiȘtergere