De felul său un taciturn, bărbatul stă, acum, la capul soţiei sale moarte şi vorbeşte încontinuu. Îşi povesteşte viaţa dinaintea celor cinzeci de ani petrecuţi alături de femeia pe care, în noaptea asta, o vede pentru ultima dată. Cândva, demult...
Povestea merge mai departe în ritmul romanului pentru care Herta Müller tocmai şi'a luat Nobelul. Ar fi fost un început bun pentru un documentar despre un om ajuns în gulag pentru că...
Într'o bună zi, bărbatul va pleca fără să fi apucat să lase cuiva amintirile sale. Va fi şi crucea mea. Şi'o să le povestim nepoţilor adevărurile altora şi'or să crescă în scrofăielile cotidianului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu