Pagini

marți, 10 august 2010

... şi nu va mai fi nimeni să protesteze

În România anilor '80, o chelie provocată mecanic şi nu metabolic era un motiv suficient pentru damnarea purtătorului ei. Numai puşcăriaşii erau raşi în cap, dom'le!

Tot pe atunci, o persoană cu probleme locomotorii era ascunsă bine; era o ruşine, dom'le, să ai un handicapat în ogradă. Drept e că - şi din acest punct de vedere - lucrurile nu s'au schimbat prea mult în România, între timp...

Chiar şi acum, când extravaganţele s'au banalizat (şi toată lumea e nonconformistă de'a ajuns mai trendy să te comporţi cât mai conformist cu putinţă), un tatuat este privit cel puţin cu suspiciune.

Puneţi toate acestea lângă povestea asta şi veţi avea portretul rotunjit al unei societăţi incapabile să treacă peste propriile deficienţe mentale şi de mentalitate.



Şi'mi aduc din nou aminte de pastroul Martin Niemöller şi'al său "la final au venit după mine - dar nu mai era nimeni să protesteze".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu