Aflu, de la Călin, că preşedintele vrea să'i finanţez campania electorală a viitoarelor ritzipoance. Well, nu, n'am nici un chef. Din multe motive. Unul dintre ele este numărul de morţi cunoscuţi şi necunoscuţi abandonaţi de statul pe care Băsescu (acum, dar şi alţii înaintea lui) l'au adus - prin mult jaf şi incompetenţă - în incapacitatea de a susţine financiar nevoile celor care îi plătesc existenţa.
O parte dintre cei câţiva care trec pe aici au pierdut, zilele acestea, un prieten drag. Un om care a luptat nu doar cu boala sa ci şi cu un sistem care a considerat că - mă iertaţi dacă sună cinic dar nu eu sunt cinic ci sistemul care gândeşte aşa - că nu merită să investeşti în zilele de viaţă câştigate în plus de cineva condamnat la moarte. Pentru a obţine o prelungire a tratamentului, un pacient român plăteşte, între altele, cu propria sănătate; plăteşte cu nervii distruşi în războiul cu un aparat administrativ intangibil, atotputernic şi dispreţuitor. Şi hoţ. Un sistem care impune reguli, apoi le schimbă în timpul jocului şi nu poate fi tras la răspundere pentru că tot el controlează şi justiţia, şi ministerul public, şi fiscul, şi informaţiile, şi tot ce trebuie (sau nu) controlat.
În context, avem exemplul aşa numitului mecanism clawback, prin care producătorii de medicamente cotizează la stat cu o parte (până la 11%) din veniturile realizate din vânzări (la un preţ pe care îl decide statul în funcţie de necesarul de populism). Prima întrebare, firească (pentru mine, cel puţin) se referă la motivul pentru care statul pretinde această sumă (pe lângă restul taxelor pe care le impune). O fi dijma percepută pentru că'i îmbolnăveşte pe cetăţeni?
Odată rămasă fără răspuns această întrebare, îmi vine următoarea: ok, dacă, aşa cum scrie în declaraţia de intenţie a ministrului Cseke, din banii astfel colectaţi (600 de milioane de lei anual)
(...) numărul pacieţilor care vor beneficia de serviciile publice de asigurare a sanatatii va spori (...)
unde sunt informaţiile despre listele de aşteptare? Întreb pentru că, din câte ştiu, şeful CNAS s'a lăudat la Iaşi că numărul pacienţilor ce aşteaptă să primească aviz favorabil pentru tratament s'a înjumătăţit - dar nu a specificat că aşa ceva s'a'ntâmplat nu pentru că au fost suplimentate fondurile pentru tratament ci pentru că o parte dintre dosarele pacienţilor au fost reanalizate şi - de cele mai multe ori abuziv - respinse!
Singurul răspuns pe care oficialii din sistemul de sănătate îl dau când sunt puşi luaţi la bani mărunţi este o mormăială despre criză şi lipsă de fonduri, între care se aşterne, printre dinţi, o urare pentru mame. Un răspuns "pe punctaj", cu lecţia venită de acasă, aşa cum se practică în orice apariţie publică a trepăduşilor actualei puteri. Aş putea să înţeleg chiar şi acest argument, al sărăciei naţionale, dacă aş vedea, cel puţin, că atunci când există un firfirel, acesta se duce unde trebuie.
Şi, atunci, oare ce i'aş putea ura preşedintelui nostru, al tuturor, când îl aud spunând că din banii ăia pe care statul se plânge că nu'i are vrea să plătească manelişti să cânte la şuşele cu dar electoral ale viitoarelor ritzipoance?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu