Pagini

miercuri, 6 aprilie 2011

Toate pânzele jos!

Toți avem momentele noastre de slăbiciune. Facem chestii pe care le regretăm, chiar dacă avem în repertoriu secvența aia cu „nu regret nimic”. Fiecare cu slăbiciunile lui.
Aflu azi că și „Jimmy” Besoiu a semnat/colaborat cu Securitatea. Nu m-am dus să văd detaliile, înțeleg că a scăpat o dată, de două ori sau așa...
Cândva, cu mintea mult mai odihnită, mă porneam să-i judec.
Între timp mă înfurie că nu au făcut precum Mitropolitul Banatului Corneanu. Pe Besoiu l-ar fi iertat lumea (poate victimele nu, dar publicul, cei care au fost copii în anii serialului ar fi, probabil, făcut-o) dacă ar fi spus de la început: am fost un dobitoc / arivist / slab / mai-știu-eu-ce.
Și, mai ales, mă înfurie al naibii de mult că au permis Securității să îi mai ucidă o dată. Și să meargă învingătoare înainte.

Și goeleta aceea din „Toate pânzele sus” se numea Speranța...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu