Pagini

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Vechiturile de sâmbăta asta: Nachtkonsum și Ócska Piatz.


Nachtkonsum. Un fel de Street Delivery indoor, cu program mai degrabă nocturn.



Eram ferm convins că azi e. Se ține sâmbăta, cam o dată sau de două ori pe lună. Second hand, vechituri și hand made. Unele sunt chiar mici bijuterii. Canapele improvizate pe care poți bea ceva în timp ce răsfoiești o carte tocmai cumpărată. Dacă nu ai loc pe canapea - și n'ai - sunt destule trepte. Un happening, de fapt. Se cântă live, se pălăvrăgește, se zâmbește. Totul în halele dezafectate ale fostei gări de mărfuri (iar m'apucă disperarea gândindu'mă la biata Moara lui Asan). Are și Germania rechinii ei imobiliari dar există și un anume respect pentru nevoia de spații de cultură urbană.

Nachtkonsum a început la München & Köln. Între timp s'a răspândit. E o hipstereală, până la urmă. Ceea ce e foarte bine.

Citisem undeva că e weekendul ăsta. Nu e. Păcat.

Dar mi'am adus brusc aminte de Ocsko Piatz din Timișoara vremurilor mele (Soni mă corectează: se scrie Ócska). Era, duminică dimineața paradisul. Bine, până acolo, la Dumnezeu, te mâncau sfinții. Sfinții controlori din firobuz. Asta, mă rog, dacă apucau să urce. Sau dacă apucai să urci. Tot Banatul era, duminică dimineața, în stația de la Spitalul Militar. Toată lumea vroia să ajungă la Ócska. Era, piața aceea de vechituri, o jumătate de hectar de Neckermann, o exclavă a Vestului capitalist, liber, democrat, în inima unei lumi sufocate, pe cale să explodeze. Acolo am găsit primele înregistrări cu Phoenix (pe vremea aia erau iluzia și speranța libertății, nu își putea nimeni imagina cum vor ajunge în 2013), printre LPuri cu Led Zeppelin sau Queen. Nu duceam lipsă de blugi - dar parcă cei aduși de părinți din Sârbia (cu accent pe i) nu se comparau cu cei vânduți de sirieni sau cu nădragii tociți purtați vreo cinci ani de vărul din Germania. Iar cine n'avea pile la fabrica găsea în Ócska încălțări Otter (bănățeanul anilor 80 părea născut în Otteri sau teniși albi, așa'i, Tetea Baniciu?).

Mergeam în grup la Ócska. Era oarecum echivalentul a ceea ce azi înseamnă mersul în club. Strângeam bani cu săptămânile și, uneori, mai primeam recompense de la părinți pentru că reușiserăm să pune deoparte un leuț, acolo...  Radiam, nu alta, când ne făceam planuri. Numai pronunțarea cuvântului Ócska ne lumina fețele. Evadam! Fugeam într'o altă lume! Dezertam! O dimineață, o jumătate de zi, nu conta. Era escapada absolută!

Ah, și mai puteai găsi ceva minunat în Ócska: amintirile șvăboaicelor bătrâne din Fratelia sau Josefin.

Habar n'am dacă se mai ține. Nici nu cred că ar mai avea farmecul de atunci. Sau?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu