Inimioare, mă!

La fiecare început de iarnă, Global Language Monitor alege cuvântul anului. În 2010 și 2011 a optat pentru „occupy”, în 2012 a fost rândul lui „apocalipsă/armaghedon” iar în 2013 s-a scrutat totul la „404” (codul de eroare afișat în browser când nu te poți conecta la o pagină de internet).


Tot anul trecut, pe locul trei a venit semnul # („hashtag”), folosit pe scară largă pe Twitter (cuvântul anului în 2009) și, de curând, în mai toate rețele de socializare sau pagini de social media, pentru a crea o punte între diversele postări dedicate unui anumit subiect.Unde or fi dispărut cuvintele acelea clasice, compuse din litere - și cât ne-a mai rămas până începem iarăși, ca specie, să ne înțelegem prin răgete și gesturi?
Mă uit la mine îndărăt și-mi aduc aminte că în anii 90 scriam interminabil, de disperau paginatorii încercând să-mi înghesuie textele în cutiuțele de layout. Pe la sfârșitul secolului trecut, când mi-am luat primul mobil, o cutie de pantofi, nu alta, mă dresasem să spun totul în 59 de secunde, ca să nu mă taxeze al doilea minut. Când am trecut de la presa scrisă la radio am fost constrâns să relatez în maxim trei minute iar pentru transmisiunile telvizate, totul trebuia spus în sub un minut. Pentru ca, în timp, să ajung la limitele de 140 și 160 de caractere impuse de Twitter & SMS.
La drept vorbind, privindu-mă prin lupa asta, încep să înțeleg unde mi-a murit răbdarea. Și sigur nu-s singurul.
PS: Pss! ASL, pls! K! Boo! Grrr! Eeeeee! Uau! Hait! Hm...

Ei, bine, anul acesta, # a urcat pe locul doi, cuvântul anului fiind desemnat de același Global Language Monitor este <3 .="" br="">Inimioara.
Lav iu, mă!
Uite, îți dau să vezi chestia asta și ca să fii sigur că-mi place îți desenez o inimioară lângă.
Și gata.
Am uitat să-ți spun te iubesc. Și n-am să-ți mai spun niciodată.
Când (dacă) o mai fi să-ți dau de veste despre emoțiile mele am să arunc după tine cu o piatră și, dacă te întorci să mă privești, am să-ți fac cu ochiul.
XOXO!