"În cap să le trageți, că-s trădători de țară!"

Facem așa: luăm cele patru povești scrise acum fix zece ani și le repunem în circulație. Pentru că, pe vremea aceea, like și share nu aveau dimenisunea de astăzi și pentru că e bine ca unii să știe ce au ratat când nu au deschis ochii așa cum trebuie și-au ajuns azi să-l regrete pe Ceaușescu.

Pe malul romanesc al Dunarii si la nord de Bazias, pe frontiera verde, se plimbau uniformele verzi. Calvarul incepea, de fapt, de cum te apropiai de granita. La 15-20 de kilometri nu calca picior de strain. Te luau la puricat, baietii. De ce ai coborat din tren la Orsova? Ce cauti in trenul de Oravita? Unde te duci? Cunosti pe cineva in localitatile din preajma? Cu ce scop intri in zona de frontiera?

                __________________________________________________

Venisera din toate partile Romaniei socialiste. Asa era regula. Pe frontiera de vest erau trimisi militari in termen originari din Moldova, Dobrogea, Baragan. Si invers. Nicu B., prietenul meu din copilaria petrecuta la Oravita, a fost trimis sa "apere" frontiera cu Moldova sovietica. Avea sa fie impuscat mortal. Pe colegul meu de banca, Gigi I., l-au luat la oaste din Ticvaniul Mic si l-au dus la granita de nord-vest, cu Ungaria. Nu implinise inca 18 ani cand l-au incorporat. A revenit, cateva saptamani mai tarziu, intr-un cosciug, spre disperarea mamei sale si a noastra, fostii sai colegi. Nici o explicatie. Nici in ziua de astazi.

"SA PLANGA MASA!". In schimb, la Oravita, in cazarma de graniceri, veneau botosaneni. Traisera, pana atunci, intr-un fel de incubator. Nimeni nu le-a povestit despre un alt mod de viata, decat cel in care crescusera. Nu credeau ceea ce li se spunea despre sistem. Nici nu incercau sa-l analizeze. Executau niste ordine, pur si simplu. Uneori faceau exces de zel. Pe unul dintre ei l-am cunoscut in sanatoriul de boli infectioase al orasului. Mi-a parut un tip simpatic. Nu avea multe in cap, dar, in simplitatea lui, parea onest. In ziua in care a fost lasat la vatra, l-am invitat sa-si petreaca primele ore de recuperata civilie in casa parintilor mei, sa manance omeneste, ca-n Banat, inainte de a se pune pe tren, sa traverseze in diagonala tara. La numai 18 ani aveam sa aflu, pentru prima oara, ce inseamna oamenii pe care se bazeaza regimul comunist.

"Ni-i aduceau de la pichet si ii tineau la noi pana ii duceau la procuratura. Ii bagau in carcera. Ii vedeam acolo si ma duceam la ei. Imi bagam mainile printre gratii, ii apucam de guler si ii trageam spre mine. Le dadeam cu capul in gratii, pana le pornea bulionul."

Nu ridicase tonul. Dar cuvintele botosaneanului pareau sa-mi sparga timpanele. Ma oripila cel care-mi paruse, iata, un tip la locul lui. Primisem, in casa parintilor mei, un potential criminal.

 "Omule”, i-am spus intr-o doara, ”acelor oameni nu se cuvenea sa le mai faci alt rau. Destul ca si-au ratat visul vietii, destul ca urma sa li se aplice o corectie ordinara in beciurile militiei!".

Raspunsul a venit la fel de halucinant: "Decat sa planga mama, mai bine sa planga ma-sa!".

PRINSI. Ii vedeam la fiecare doua zile. Ii plimbau prin oras, de la unitatea de graniceri pana la procuratura, legati de maini cu catuse. Aveau hainele pline de praf, uneori chiar rupte. Ratacisera, de ceva vreme, in cautarea marii evadari. Apoi au trecut din carcera in carcera, pana au ajuns in arest. Nespălati de zile bune, isi priveau mainile incatusate sau, pur si simplu, isi pierdeau privirea in pamant. Intr-o vreme ii condamnau la inchisoare. Cu timpul, insa, erau deja atat de multi incat nu mai era loc in puscarii de ei. Sentinta, pentru tentativa de trecere („faruduloasa”) a frontierei, fusese comutata de la inchisoare la condamnare la locul de munca. Asta, desigur, daca, asa cum spunea un banc al vremii, nu te tentase sa treci granita la rusi - caz in care te internau la cuibul de cuci. Desi, mai ales catre sfarsitul anilor 80, Uniunea Sovietica devenise o tara mult mai respirabila decat Romania lui Ceausescu.

Sperau, probabil, ca ne vor impresiona. Era un fel de lectie pe care noi, oravitenii, eram obligati sa o transmitem mai departe: "Cine face ca ei ca ei va pati!".

Erau, indeobste, tineri. De cele mai multe ori, grupuri de sase sau opt. In fata lor si in urma mergeau "pifani" cu pusca indreptata spre "dezertori". Incercasera sa treaca frontiera verde. Pe la Iam, pe la Naidas, pe la Vraniut, pe la Socol. Efectul scontat de politrucii unitatii de graniceri nu era niciodata atins. Intr-un oras beneficiind de privilegiul "micului trafic" (libertatea de a face anual 12 drumuri in Serbia, pentru a vinde cateva maiouri, un kilogram de sare, un bax de caiete dictando sau ata de macrameu, marfa de schimb pentru grisine, blugi, Coca-Cola sau pateu), fiecare transfug insemna o inspiratie in plus. Nu putini au fost oravitenii care au ajuns in pietele din Biserica Alba (Bela Crkva) sau Virset (Vrsac) si s-au suit pe masa strigand "Traiasca Partidul Comunist Raman. In Iugoslavia". Nu ramaneau. Aveau aranjat tranzitul. Fie pana in lagarul ONU de la Padinska Skela (langa Belgrad), fie pana la Trieste sau in Austria.

DE STRAJA PATRIEI. De cand ma stiu oravitean mi-l amintesc si pe Nelutu L. Nu este de prin partile locului, dar multi dintre cei care traiesc astazi la Oravita venisera, de prin Oltenia sau Moldova, sa lucreze - care la mina de uraniu, care la termocentrala pe sisturi bituminoase de la Crivina (o aberatie gandita - mult spus - de Elena Ceausescu). Nu mai stiu cum a aparut Nelutu in peisaj. A facut armata la graniceri, pe frontirea verde cu Iugoslavia. Ii cunoaste pe toti cei care se ocupau de "corectiile" aplicate celor care incercau sa treaca granita. Am crescut printre ei, sotiile unora erau profesoare, colege cu parintii mei, si n-as fi crezut niciodata ca in spatele unei bune imagini publice se ascund hiene.

"Erau veritabili tortionari, numai ca nu li se spunea asa. Erau anchetatori", povesteste Nelutu. "Ii teroriza. Le luau lantisoarele, inelele, banii... Tot ce aveau."

Multi dintre "tortionarii" epocii aveau sa ramana in functii pana tarziu dupa Revolutie. A trebuit sa vina schimbarea politica din 1996 pentru ca o parte dintre cei care dadeau ordinul de tragere, inainte de 1989, sa fie trasi pe linie moarta.

"Teaca era seful biroului politic, apoi, pe vremea embargoului impus Iugoslaviei, a devenit sef al trupelor de graniceri. Mi-a fost sef la Valcani. Avea o voce de tremura si cainele in cusca! Aveam enorm de multe treceri, in acea perioada, in 1988, la Sannicolaul Mare. Ne spunea: Bravi soldati, iei linia de ochire la picioare, in ... mamelor lor, si in cap sa le trageti, ca-s tradatori de tara. Ne teroriza. Ne ducea dimineata sa cautam urme. Nu puteai sa tragi, ca traseul transfugilor mergea pe langa casele satenilor. Impuscai oamenii in case. Te baga, pe urma, la puscarie. Dincolo nu puteai sa tragi. Pe de o parte, erau sonde. Apoi, violai spatiul sarbesc. Sarbii cautau si frunzele gaurite. Primul lucru pe care il invatam era cum sa tinem pusca, sa nu o indreptam catre teritoriul strain. Sarbii erau foarte dubiosi. Te intalneai cu patrula sarbilor dimineata. Trebuia sa tii arma intr-o anumita pozitie si ii salutai cu capul intors spre ei. Daca aveai arma intr-o pozitie suspecta, sarbii raportau in vama: Patrula de la ora 9:00 a indreptat arma catre statul nostru. Erau tot felul de aberatii. Daca o vaca de-a noastra trecea dincolo, trebuia sa vina cineva de la Brigada, de la Timisoara. La sarbi era mai simplu: trecea un porc, imediat il dadeau inapoi, pe la vama".

UMILINTE

Frontieristii prinsi erau tinuti cate zece intr-o celula, ca sardelele, in picioare, cu zilele, si ii trimiteau, ulterior, la Sannicolaul Mare si la Timisoara. "A fost Alexandrescu, ajuns apoi mare sef la Severin. Ce batai le tragea. Le punea fasole in farfurie si ii aseza in patru labe, sa manance, ca pe caini. In batjocura! Aveau, la Sannicolau, aresturi fara acoperis. Dormeau in paturi de beton si ningea direct pe ei", isi aminteste Nelutu. "Nu te lasau, ca granicer, sa intri in contact cu localnicii. Am avut un coleg din Sibiu care s-a cuplat cu o sateanca. Pe cei pe care ne prindeau dormind in post ne duceau, sa ne sperie, cica, la diverse procese, la Timisoara. Conseanu (care mai e si acum procuror militar, cum era si atunci) ne spunea: Uitati-va, soldat, pentru o bucata de pizdă a luat sapte ani. Era si fata de fata. O minora, avea 17 ani si doua treceri de frontiera la activ! Colegul meu a luat sapte ani, pentru ca s-a incurcat cu sateanca. Ea n-a patit nimic."

SIBIENII

Spre sfarsitul anilor 80, la moda, la calauzit dincolo de frontiera erau sibienii. "Erau plini de bani. Dadeau cu sutele de mii. Era, la sibieni, cate 100.000 de lei de caciula trecerea". Tariful normal era de 25.000 de lei. Satul Valcani era plin de calauze. Erau trecuti cu spatele - pentru ca urmele sa indice trecere spre interior. "Mai grav era cand treburile se complicau. Mai adormea cate unul in post si se trezea fara pusca. Ei, atunci intervenea Securitatea. Era ceva, pe vremea lui Ceausescu, sa se fure o pusca. De fapt, nu i-o furau granicerului adormit, i-o ascundeau doar in vreo capita de fan sau sub tuleie de porumb, cat sa nu apuce ala sa traga". Originalul (peste care am mai facut unele adaugiri) a apraut pe 5 iunie 2005 în Jurnalul Național