Pagini

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Schulz pe muchie de baionetă

Ce treabă are Martin Schulz să plece dintr-o poziție sigură, din care a reușit să facă cel puțin vizibil un Parlament European până mai ieri privit ca simplu cimitir al elefanților incomozi? Și unde se duce? Într-o Germanie în care jocurile par deja sforărite?

Cel mai bine cotat personaj social-democrat a primit deja binecuvântarea neguțată a Angelei Merkel pentru Președinția federală; la schimb social-democrații, oricum plasați catastrofal în sondaje, nu deranjează realegerea Angelei Merkel, ba, mai mult, se strecoară la guvernare ca partener minor al cancelarei.
Și, atunci, ce treabă are Schulz? Se duce să călărească un cal mort? Sau se suie pe cadavrul calului doar pentru a sta cât mai sus când o fi să se împartă portofoliile ministeriale? Va obține, cel mai probabil, Externele - și funcția de vicecancelar, atribuită la Berlin, din oficiu, în cazul unei guvernări de coaliție, liderului partenerului minor.
E de bine pentru Schulz? Pentru social-democrați, se poate să fie de bine. N-ar fi exclus să-l fi chemat chiar Angela Merkel. Ar putea avea nevoie de un socialist care nu latră la comanda Moscovei, pentru a-l contrabalnsa pe socialistul care va ajunge președintele Republicii Federale și care dă din coadă când aude vocea Kremlinului.
Oricum, deocamdată, singurul social-democrat care ar putea-o învinge pe Angela Merkel nu se aruncă în luptă. Dar are avantajul că face parte din aceeași facțiune de partid pe care Schulz o reprezintă. Și, poate, la un moment dat, o altă doamnă de fier, de fapt, o tovarășă de fier, va veni la Berlin, împinsă de la spate chiar de Martin Schulz. Și, poate, și de Angela Merkel.


PS: nu în engleză ci în franceză, spre înțelegerea vecinilor Germaniei, Russia Today tună și fulgeră la Martin Schulz, omul care a condus - uneori cu privire mohorâtă, alteori cu dinții încleștați - acel Parlament European care a cerut sancționarea Rusiei; e ca la noi: cu cât îl înjură unii mai mult pe neamțul Christoph Daum, cu atât e clar că omul e la locul potrivit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu