Ia-ți Bucureștii, neamule!

Nu o lăsați pe Anca Bundaru să se îndrăgostească de voi. Nu știe să fie discretă. Când se îndrăgostește spune tuturor.

Citind-o, mi-am amintit despre o campanie - care a reușit mai mult sau mai puțin; dar, ca să găsesc o scuză, alta decât faptul că nu am manageriat așa cum se cuvine, pot invoca o interactivitate încă rudimentară, la acea vreme. Dar, în orice caz, cam tot ce este acum la modă s-a mai făcut, cu nu mult timp în urmă - și mă refer, de exemplu, la Redescoprerirea României, la Croaziera Jurnalului sau la acest așa-numit „Ia-ți Bucureștii, neamule!”, pe care l-am găsit la naftalină și (pentru că tot se împlinesc, acușica, fix cinci ani de la expediția pe Dunăre și fix 29 20 de ani de când m-am mutat într-un București ocupat de mineri și acoperit de lacrimogenele care îl apărau, în Cotroceni, pe Nea Nelu Iliescu, îl repostez; nerevăzut, nereadăugit);

Am descoperit o Romanie. Am colindat-o in lung si in lat. Am fost primiti cu bucurie, noi, cei veniti de la Bucuresti. Si am tot fost intrebati cum arata, de fapt, Capitala. Am pornit sa o descoperim.
Tata venea des la Bucuresti. Il chemau la "reciclare". O saptamana, de regula; o saptamana cand mai lunga, cand mai scurta. Daca se intampla sa fie in vacanta de vara, isi lua si baiatul cu el. Se suiau, la Timisoara, in tren sau in avion si plecau. Ajungeau la Bucuresti, se urcau in taxi si porneau. Tatal pe scaunul din dreapta - fata, juniorul pe bancheta din spate, stand in genunchi si piruetand de la un geam la altul.
Oau... pe asta o vazuse la televizor! (cred ca era cladirea Consiliului de Ministri, cum i se spunea pe atunci Guvernului)
Maaaaama - mama, asta e cladirea aceea de pe timbrul de 50 de bani! (aici am certitudinea ca era vorba despre Ateneu)
"Uite, Arcul de Triumf, tati!"
Si asa mai departe...
Tatal, din fata, isi depana amintirile de fost student bucurestean. "Aici am locuit, intr-un an... Aici se dadeau serate dansante... Aici era, pe vremea mea..."
Pe vremea studentiei tatalui, Bucurestii aratau altfel. Purtau masca cenusie a orasului in care se dictau aberatiile legislative ale Rominiei Populare. Cu a di i! In dosul acestei fatade, orasul insa, continua sa traiasca. Traia in soapta. Dar traia. Taximetristul, care il mai completa, pe alocuri, in povestire, parea sa asiste la o travestire a orasului pe care, zilnic, il parcurgea in toate directiile.
Candva, mai tarziu, nea Costel, sofer de maxi-taxi, avea sa aserteze: "Orasul asta e atat de mare ca n-ai sa apuci sa il cunosti pe de-a-ntregu'; si nici n-ai cum, ca se schimba in fiecare zi!".
ORASUL LUI MITICA. Se intampla pe la sfarsitul anilor '70 - inceputul lui '80. Bucurestii, pe care ne-am obisnuit sa-l aceptam in ipostaze de genul "locul unde se dau legile si se toaca banii", "cosul de gunoi al Romaniei" sau "orasul Miticilor", inseamna mult mai mult. Cosul de gunoi (cu gunoaiele de cele mai multe ori aruncate pe langa) nu poate lipsi din fotografia orasului. Dar reprezinta un mic detaliu. Cat despre Mitica... Mitica de astazi are sprancene de moldovean, unghii de ardelean, perciuni de dobrogean, urechi de oltean, nari de banatean. Poate chiar si clop de maramuresan!
Bucurestii au plusuri si minusuri, ca orice capitala care se respecta. La Washington, la numai doua intersectii departare de Capitoliu, incep cartierele lower-middle-class-ului, in care parca ti-e teama sa intri. Si, totusi, lumea vorbeste despre splendoarea Casei Albe. La Praga, la doi pasi de "Orasul de Aur", in spatele Autogarii internationale Florenc, cutii de carton inlocuiesc geamurile lipsa ale unor cladiri ruinate, din dosul carora se intrevad rufe intinse la uscat. Si, totusi, lumea vorbeste despre Hradcany si de Orasul de Aur.
Au si Bucurestii cliseele lor. De la miticul "Mic Paris", fantoma ce bantuie memoria colectiva, la Casa Poporului. De la Arcul de Triumf si sosea la aurolaci si caini vagabonzi. Locuri comune regasite in toate povestirile despre Bucuresti. Este, daca ii intrebi pe romani, cand respingator, cand fascinant. Are magnet. Atrage oameni sau injuraturi. Dar atrage.
ORASUL NECUNOSCUT. Dincolo de acest superficial se perinda intrebari niciodata puse. Unde se saruta indragostitii? Ce face bucuresteanul cand ploua? Cine este, de fapt, bucuresteanul mileniului trei? Ce amintiri traiesc in dosul fatadelor sale? Cum s-au nascut cartierele de astazi? Exista un modus vivendi specific intregului oras? Cat va mai creste capitala? Are ea un "inner city" in care "forte oculte" stabilesc, impun ritmul Bucurestilor? Cat costa, de fapt, sa fii bucurestean? In ce consta viata de noapte a orasului? Dar cea a cartierelor sale?
Si altele, la care vom incerca sa raspundem in saptamanile ce urmeaza. Poate si pentru ca, in ultimii ani, cititorii Jurnalului National din Ramnicu-Valcea, Targu Carbunesti, Arieseni sau... ne-au reprosat ca scriem despre locatiile prin care Caravana JN sau echipele EUROManiei au treut, cu aroganta unor bucuresteni sfidand "provincia". Ii asiguram ca putini dintre noi sunt bucuresteni sadea. Si ca vom privi Bucurestii obiectiv. Prin ochii fiecaruia dintre dumneavoastra.
Luati-va Bucurestii inapoi. Poftiti, va oferim o capitala. Inclusiv una pentru viitoarele dumneavoastra vacante!